TRUCKS

Efectuarea unui viraj corect

Sinuoasa trecătoare Tizi n’Tichka din lanțul muntos Atlas din Maroc îi poate da oricărui șofer un amestec de senzații. Totuși, în cazul lui Omar Ait Mbarek, șoseaua este casa și biroul său.
Drumul național 9
Drumul național 9 se înalță cu peste 2300 de metri peste nivelul mării, ceea ce-l face să fie cea mai înaltă trecătoare montană din Africa de Nord.

„Pot conduce pe aici în marșarier”, spune bărbatul în vârstă de 61 de ani pe un ton șugubăț. Atingând aproape 2.300 de metri deasupra nivelului mării, ceea ce-l face să fie cel mai înalt punct de trecere a munților din Africa de Nord, traseul de 50 de kilometri pe drumul național numărul 9 oferă peisaje uluitoare formate din munți încărcați cu zăpadă, dar și cu pante verzi populate de sate pitorești. Un sentiment autentic al modului de viață marocan, care este greu de sesizat în orașe, și o atracție majoră pentru turiștii străini. Tizi n’Tichka, care înseamnă Trecătoarea pășunilor în limba indigenă Amazigh, este un punct strategic pentru economia Marocului: Face legătura dintre Marrakech și Ouarzazate, două orașe care atrag milioane de turiști în fiecare an și sunt, de asemenea, locațiile preferate de filmare pentru producătorii de film, de la Hollywood până la Bollywood. 

Însă serpentinele sale strânse care se răsucesc de-a lungul unor stânci periculoase și prea puțin protejate, pe de o parte, și riscul permanent prezent al alunecărilor de pietre, pe de altă parte, cu gropile din asfalt și cu un comportament la volan deseori nesăbuit, pot face din această trecătoare o problemă de viață și de moarte. Omar Ait Mbarek ar putea avea, așadar, dreptul de a se lăuda, măcar un pic: El a petrecut aproape o treime dintre cei 44 de ani în care a lucrat în sectorul transporturilor pe acest drum fără să se confrunte cu niciun accident. Cum a reușit asta?

 

„Nu dau niciodată drumul la radio când conduc pe această șosea. În schimb, îmi încordez auzul pe motor, pentru a-mi da seama ce se întâmplă în interiorul autocamionului meu și pe drum. Și trebuie să o iei încet: Nu sunt unul dintre acei șoferi care se grăbesc să conducă imediat ce se trezesc dimineața. O iau încet, dorm când trebuie să dorm, chiar dacă înseamnă să ajung cu două ore mai târziu”, spune el în timp ce își toarnă un pahar de ceai de mentă în cursul unei pauze pe marginea șoselei.

După o masă consistentă, compusă din legume și o tocană din carne roșie, Omar Ait Mbarek se duce să își verifice cisterna Volvo FH, care transportă combustibil de la Marrakech la avanpostul deșertic al orașului Zagora, la sud de Ouarzazate. 

Începând din anul 1997, Omar Ait Mbarek lucrează pentru Societe Transport Marouane et Freres Ltd (STMF), o companie marocană specializată în transportul de produse inflamabile. El este cel mai în vârstă șofer activ de autocamion al lor. „Ar fi trebuit să mă pensionez anul trecut, dar nu m-au lăsat să plec! Au insistat să mai rămân. Am devenit șoferul lor cel mai de încredere și, de asemenea, i-am instruit pe noii șoferi”, spune el.

Omar Ait Mbarek a început să conducă autocamioane în 1983, dar a petrecut 11 ani, înainte de a lucra efectiv, în calitate de asistent al șoferilor de autocamioane, ceea ce l-a ajutat să deprindă dedesubturile activității. Primul autocamion de mare tonaj pe care l-a condus a fost un Volvo F88.

„A fost cel mai bun autocamion la vremea lui, dar frânele se supraîncălzeau pe șoselele abrupte. Acum, acest nou model de Volvo FH poate transporta până la 27 de tone și poate rula cu aceeași viteză, indiferent dacă este deal sau pantă. Camioanele din ziua de astăzi sunt și mai confortabile, deoarece sunt dotate cu o cabină adecvată, în timp ce mai înainte eram nevoiți să dormim sub volan”, spune el.

Cabina oferă un spațiu de odihnă foarte necesar, în special în timpul iernii, când zăpada puternică poate opri traficul, uneori timp de câteva zile în rând. Conducând prin satul Toufliht, Omar Ait Mbarek povestește cum în 1998 traficul a fost întrerupt o săptămână întreagă din cauza zăpezii căzute.

Nu dau niciodată drumul la radio când conduc pe această șosea. În schimb, îmi încordez auzul pe motor, pentru a-mi da seama ce se întâmplă în interiorul autocamionului meu.

„Nu aveam la noi nici hrană, nici pături. Nu ne-a venit nimeni în ajutor. Singurul nostru adăpost a fost acest bar care avea un șemineu: Proprietarul a făcut destui bani pe seama noastră, a șoferilor, vânzându-ne pâine la un preț de cinci ori mai mare”, spune el zâmbind.

Pe măsură ce se apropie de cea mai periculoasă parte a trecătorii muntoase, starea de spirit a lui Omar Ait Mbarek se schimbă când arată spre o antenă de telefonie mobilă aflată deasupra unei stânci și începe să ne descrie cea mai neplăcută priveliște pe care a întâlnit-o în toată viața lui. Era la începutul lunii septembrie a anului 2012, când șoferul unui autobuz a pierdut controlul vehiculului în timpul nopții, ceea ce a dus la o cădere în gol de la 150 de metri. Patruzeci și două de persoane au fost ucise și alte 25 au fost rănite.

 

„În dimineața cu pricina am trecut pe lângă locul accidentului. Autobuzul se făcuse bucățele. Accidentul acela mă mai bântuie și acum și mă rog să nu mai văd niciodată așa ceva.”

Poliția a declarat că accidentul s-a întâmplat deoarece autobuzul transporta mai mulți oameni decât permitea capacitatea desemnată. Acesta a fost accidentul cu cel mai mare număr de morți al Marocului, înregistrat într-o țară în care aproximativ 4.000 de oameni mor în accidente rutiere în fiecare an. Statul a investit masiv pentru a dezvolta infrastructura rutieră și pentru a impune reglementări rutiere, însă criticii declară că efortul de dezvoltare a infrastructurii a neglijat zonele îndepărtate, precum Tizi n’Tichka.

Nu vrei să fii implicat într-un accident în zona asta: Dacă nu te ucide căderea ca atare, ambulanțelor le-ar putea lua prea mult timp ca să ajungă aici și nu există spitale propriu-zise pe o rază de peste o sută de kilometri în jur.

„Nu vrei să fii implicat într-un accident în zona asta: Dacă nu te ucide căderea ca atare, ambulanțelor le-ar putea lua prea mult timp ca să ajungă aici și nu există spitale propriu-zise pe o rază de peste o sută de kilometri în jur”, spune Omar Ait Mbarek, care adaugă: „Pentru mine contează cu adevărat în viață siguranța mea, în primul rând, dar și cea a oamenilor din jurul meu, a copiilor mei, bineînțeles, drept pentru care îmi fac rugăciunile la timp, ca să rămân teafăr și să reușesc să nu le fac rău oamenilor. Nu am cauzat niciodată moartea sau rănirea cuiva; duc o viață corectă și pot pune capul pe pernă împăcat.”

Născut într-un sat ascuns în munții Atlas, Omar Ait Mbarek nu avea de ales decât să transforme o întâlnire întâmplătoare din adolescența lui într-o carieră care avea să devină pasiunea vieții lui. Avea 16 ani, când un autocamion care trecea pe lângă satul său și-a pierdut încărcătura de trestie de zahăr. S-a grăbit să-l ajute pe șofer, care a fost atât de impresionat de gestul lui, încât i-a oferit imediat de lucru ca ajutor al lui pentru 15 dirhami pe lună.

„Transportul a fost singurul loc de muncă nu numai pentru mine, ci pentru atâția alți oameni din zona aceasta. Singurele lucruri care au adus la viață satele din jurul nostru au fost autocamioanele și autobuzele”, spune el, adăugând:

„Șofatul îmi da o senzație indescriptibilă de bucurie. Pentru mine, a fi pe șosea este ca un drog, pentru că pot să mă întâlnesc cu alți șoferi și să facem schimb de informații. Pentru mine este ca o evadare să fac slalom pe aceste drumuri de munte, cu certitudinea pe care am reușit să mi-o dezvolt în toți acești ani, că rămân teafăr și că trebuie să am grijă să nu le fac nici altora vreun rău.”

Societe Transport Marouane et Freres Ltd

Proprietar: Mr. Mohamed Asli, director general.
Număr de angajați: 365
Începuturile companiei: 1996
Clienții principali: Shell, Total Morocco.
Numărul total de vehicule: 283
Numărul de autocamioane Volvo din flotă: 236
Încărcătură principală: Produse petroliere