În inima junglei din Borneo

În condițiile imprevizibile de climă din Borneo și pe terenurile sale accidentate și dificile, transportul din industria minieră pune la încercare abilitățile șoferilor.

Experimentați ce înseamnă transportul de cărbuni în inima impresionantei jungle din Borneo în acest episod din Lumea șoferilor.

În adâncul minei, utilajele se deplasează ca niște furnici mecanice, perseverente și neobosite. Se aud zgomote îndepărtate de motoare. În afara minei, ceața tocmai s-a ridicat, dezvăluind munții acoperiți de păduri.

Ceață în jungla din Borneo.

Clima din Borneo este fierbinte și umedă, iar ploile tropicale din sezonul umed pot modifica întregul peisaj.

Din mină se aude un muget puternic. Este sunetul pietrelor care se lovesc de oțel, atunci când pământul și cărbunii sunt încărcați cu lopata pe platforma autocamionului. Andreas Wahyudi așteaptă câteva minute cu mâna pe schimbătorul de viteze, timp în care colegul său încarcă autocamionul. 

Apoi, apasă pedala de accelerație și urcă din nou la suprafață. „Cele mai importante lucruri sunt concentrarea, atenția și comunicarea cu partenerii de echipă”, spune el.

Mina Susubang este o mină deschisă de 9.000 de hectare din Kalimantanul de Est, partea indoneziană a insulei Borneo. De aici se extrage cel mai dur și mai scump cărbune, antracitul. 

Cărbunele scos la lumină arată ca niște benzi negre, verticale, pe solul excavat. Pentru a ajunge la cărbune este nevoie de explozii, urmate de extragerea solului plin de roci dintre filoanele de cărbune. În fiecare zi, Andreas, în vârstă de 31 ani, transportă solul cu ajutorul unui Volvo FMX, din zona minei până la locul de descărcare, aflat la 1,5 kilometri depărtare. Suprafața denivelată a drumului și încărcătura grea, de 27 tone, necesită nu doar vehicule rezistente pentru construcții, ci și șoferi experimentați.

Nu știm niciodată ce se află în față. Terenul se modifică și ceea ce arată într-un anumit fel la un moment dat poate să se schimbe rapid.

Andreas Wahyudi, șofer de autocamion

Urmele adânci de roți, pietrele și gropile mari în argilă îngreunează parcurgerea drumurilor din zona minei. Extragerea și erodarea solului modifică rapid peisajul, la fel și alunecările de teren și ploile torențiale. 

„Terenul reprezintă cea mai mare provocare. Starea drumurilor are un impact decisiv asupra siguranței”, spune Andreas.

Andreas Wahyudi în dormitorul său.

Andreas Wahyudi locuiește împreună cu alți 20 de șoferi în căminele pentru muncitori din apropierea minei.

Autocamioane încărcate la maximum trec prin apropiere și Andreas este atent la ele. Apoi, ajunge la o groapă din drum plină cu apă și apucă volanul cu ambele mâini. Motorul este turat din ce în ce mai mult, pe măsură ce autocamionul se apropie de o pantă abruptă și începe să urce. 

„Nu sunt probleme, motorul este puternic.”  

Din difuzoarele stației de comunicații se aud constant instrucțiuni privind locul de descărcare, întrebări despre poziția lui Andreas și avertizări privind obstacolele de pe drum. În mină, cel mai important lucru este comunicarea. 

„Nu știm niciodată ce se află în față. Terenul se modifică și ceea ce arată într-un anumit fel la un moment dat poate să se schimbe rapid. Cu toate acestea, știu că colegii mă vor informa, așa că rămân calm”, spune Andreas.

Pe durata unei ture, Andreas nu părăsește niciodată autocamionul, însă comunicarea constantă prin radio, claxoanele și saluturile prietenești din partea șoferilor întâlniți pe drum indică faptul că nu se simte niciodată singur. 

„Cea mai bună parte a acestei meserii o reprezintă prietenii noi pe care mi i-am făcut”, explică Andreas.

Este din Longkali, Kalimantanul de Est și, la fel ca mulți alți șoferi, se află departe de familia sa. În ultimii ani, cererea uriașă de aur negru, în special din China, a încurajat companiile străine să deschidă din ce în ce mai multe mine în Kalimantan, iar acest lucru a creat o nevoie reală de forță de muncă. 

Andreas locuiește împreună cu alți 20 de șoferi la o distanță mică cu autobuzul față de mină. Acesta are propria lui cameră, simplu mobilată, cu o saltea pe podea și cu postere cu fotbaliștii săi preferați lipite pe pereți. Își petrece majoritatea orelor de veghe în cabina lui de șofer și îi place asta.

Autocamioane în mină.

Peisajul din mină se schimbă constant din cauza solului extras, alunecărilor de teren și ploilor torențiale. De aceea, comunicarea dintre șoferi este esențială, iar radioul CB nu tace niciodată.

 

Andreas conduce autocamioane din 2005 și a petrecut ultimul an lucrând în mină. La început a stat lângă un alt șofer pentru a primi o instruire specială. 

„La început era foarte neplăcut atunci când autocamionul se înclina, însă m-am obișnuit. Autocamionul Volvo este foarte confortabil, așa că mă pot relaxa. În comparație cu alte mărci de autocamioane, suspensia și amortizoarele cabinei sunt excelente”, spune el. 

Am ajuns la amiază și este momentul pentru pauza de prânz, la o oarecare distanță față de mină. Muncitorii mănâncă orezul pe care l-au adus cu ei, la umbra unui acoperiș și își aprind țigările, în timp ce autocamioanele așteaptă în parcare.

Andreas Wahyudi.

Andreas conduce autocamioane din 2005 și a petrecut ultimul an lucrând în mină.

Afară este cald și tăcerea este deplină. Argila a fost bine tasată de vehiculele grele, care par să fi fost abandonate în lumina puternică și albă a soarelui. Noroiul s-a uscat pe urmele lăsate de anvelope și pe roți, iar pe șasiul autocamionului atârnă țurțuri de argilă noroioasă. Se simte un miros de motorină și cauciuc încins. Munca continuă, apoi, toată după-amiaza.

În ziua următoare, peisajul s-a schimbat. Pe timpul nopții a plouat, munții sunt învăluiți de ceață, iar aerul este foarte umed. 

„Astăzi va fi alunecos”, spune Andreas. Tocmai a terminat micul dejun cu orez și pui, la cantină, unde aerul miroase a ardei iute și ulei, și s-a încălțat cu cizmele din piele în lumina blândă a dimineții. 

Un vânt rece suflă peste parcul auto, iar solul este noroios. Andreas își verifică rapid autocamionul. Ulei, filtru, anvelope, frâne – totul arată bine. Se urcă în cabină, își scoate cizmele când ajunge pe ultima treaptă și notează ceva. Apoi, pornește o muzică tehno, se lasă pe spate și așteaptă – și așteaptă. 

Atunci când conduc, mă simt important și sunt mândru de mine însumi.

Andreas Wahyudi, șofer de autocamion

În climatul tropical din Borneo, ploile musonice încep pe neașteptate și sunt torențiale. Ploile sunt frecvente, dar greu de anticipat. După ploaie, drumurile trebuie curățate și toate lucrările se opresc din motive de securitate. 

„Altfel, există riscul să ajungem în șanțuri și să ne răsturnăm sau să ne ciocnim. Astăzi cerul este senin, însă știm că ploaia poate veni în orice moment.”

Lucrările se opresc și atunci când este ceață sau se ridică nori de praf. De aceea, atunci când se poate lucra, toată lumea muncește din greu. Un autocamion Volvo lucrează non-stop în această mină și este utilizat în jur de 10 ani. 

În timp ce soarele răsare și ceața se ridică, șoferii se apleacă peste autocamioanele lor Volvo. Sunetul motoarelor s-a oprit și printre autocamioane se aude muzică din cabinele șoferilor. Unul dintre șoferi a ridicat volumul și s-a întins, cu picioarele deasupra portierei deschise.

Camioanele pleacă în schimbul de noapte.

Andreas conduce 11 ore pe zi, acoperind mereu același traseu de 18 minute. Când termină el, altcineva preia activitatea și lucrează în schimbul de noapte.

 

Condusul dificil din mină transformă oboseala în unul dintre cele mai mari pericole și sunt efectuate teste regulate pentru a se asigura că niciun șofer nu este prea obosit. Andreas conduce 11 ore pe zi. El admite că este monoton să conduci pe același traseu de 18 minute în fiecare zi. Totuși, acest lucru este compensat de modul în care se simte la volan.

„Atunci când conduc, mă simt important și sunt mândru de mine însumi. Condusul mă umple de satisfacții”, spune el. 

Dintr-odată, i se dă semnalul de plecare și pornește imediat motorul. Soarele este deja sus pe cer, deasupra minei. La finalul zilei de lucru, Andreas parchează, oprește motorul și coboară din autocamion. Luna strălucește din spatele norilor liniștiți, peste movilele roșii de pământ, peste vegetație și munții albaștri din depărtare. 

Bărbați cu cămăși albastre și căști se îndreaptă dinspre cantină înspre autocamioane, pregătiți pentru tura de noapte. Andreas stă în picioare în lumina lunii. În Longkali, era fermier și șofer de autocamion. L-a adus aici oportunitatea de a lucra și de a câștiga bani, precum și șansa de a-și dezvolta abilitățile și de a înainta în carieră.  

„În viitor, când îmi voi putea permite, aș dori să încep propria afacere în industria transporturilor, folosindu-mă de experiența dobândită aici. Cine știe”, spune, în timp ce un zâmbet modest îi luminează fața, „într-o bună zi poate îmi voi cumpăra propriul autocamion.”

Autocamionul

Volvo FMX pentru sarcini dificile, sub formă de autobasculantă 6×4 de mare tonaj 17M3 (pentru suprasarcini), cu un motor D11A cu șase cilindri în linie, de 10,8 litri, care dezvoltă 370 CP

Mod de utilizare: Pentru a transporta pământ (suprasarcini) la mina ­Susubang

Conținut asociat

Extragerea sării din cel mai mare deșert alb din Bolivia.

Lumina este nemiloasă, iar aerul este subțire. În cel mai mare deșert de sare din lume, oameni și mașini deopotrivă sunt puși la încercare. Aici, șoferul de autocamion Dario Machaca Colque a lucrat timp de mai bine de 30 de ani....

În sălbăticie – o zi din viața transportatorilor de bivoli africani

Lucrul ca transportator de animale în rezervațiile naturale din Africa de Sud nu necesită doar aptitudini extraordinare de șofer. Necesită, de asemenea, mult curaj....

Cum se poate rămâne în viață pe una dintre cele mai periculoase șosele din lume

Prudența, dexteritatea și experiența l-au ținut pe Juan Manuel Manrique în viață timp de 45 de ani pe una dintre cele mai periculoase șosele din lume. Aceasta este Paso de los Caracoles din Chile....

Filtrați articolele

5 true 5