TRUCKS

Vezi și fii văzut

 

Evită situațiile riscante. Crește nivelul de conștientizare. Și verifică cunoștințele tale despre siguranța rutieră. Mulți dintre noi mergem pe jos sau cu bicicleta pe „pilot automat”: lăsăm ca traseele cu care suntem familiarizați, gândurile sau chiar telefonul să ne distragă atenția de la ceea ce se întâmplă în jur. Adevărul este că acest tip de comportament crește riscul de accident.

Ce este?

Vezi și fii văzut este o inițiativă menită să îi ajute pe tineri să conștientizeze pericolele cu care se confruntă participanții din trafic care sunt neprotejați, precum pietonii și bicicliștii, și să îi încurajeze să devină mai atenți.

Ce trebuie să fac?

Prin programul de training Vezi și fii văzut poți descoperi cum mersul pe jos sau mersul cu bicicleta în traficul rutier îi poate expune pe oameni la pericole. Vei învăța cum să recunoști și să eviți situațiile riscante și cum să te asiguri că șoferii te văd. Pe această pagină vei găsi linkuri către sesiunea de instruire, care te va pune în postura unui pieton în diverse contexte de trafic și îți va adresa întrebarea – știi cum să te asiguri ca vezi și ești văzut?

Cum pot fi utilizate aceste materiale?

Dacă ești cadru didactic sau dorești să folosești acest material pentru a-i încuraja și pe alții să participe la training, poți descărca materialele  disponibile pentru activitățile din clasă.

 

De ce este atât de important?

Organizația Mondială a Sănătății afirmă că rănile provocate de accidentele rutiere reprezintă una dintre principalele cauze de deces în rândul tinerilor la nivel mondial. Noi ne dorim să contribuim pozitiv la schimbarea acestor statistici. Majoritatea accidentelor sunt cauzate de factori umani, precum lipsa atenției, înțelegerea insuficientă sau evaluarea greșită a situațiilor din trafic.

Siguranța a fost o prioritate pentru Volvo Trucks încă de la început. Avem o viziune clară în ceea ce privește siguranța: niciun camion Volvo nu ar trebui să fie implicat într-un accident rutier. De aceea, pe lângă dezvoltarea unor caracteristici inovatoare de siguranță pentru camioane, avem în vedere și alte aspecte ale siguranței, cum ar fi cunoștințele, instruirea, abilitățile și conștientizarea. „Vezi și fii văzut” este una dintre aceste inițiative.

Experiența ta de invățare despre siguranța rutieră începe aici

Conștientizarea este primul pas către siguranță, iar acest lucru începe cu acest training. Îl poți parcurge de acasă, din clasă sau de oriunde – trebuie doar să dai click pe linkurile de mai jos. Trainingul durează, în total, aproximativ 20 de minute. 

ÎNCEPE CURSUL

Descărcă materialul didactic de aici:

Să vezi și să fii văzut: Materialul didactic Format ZIP Size 81 MB

Aveți întrebări?

Dealerul local Volvo Trucks are răspunsurile. Vizitați-l, contactați-l sau solicitați-i să vă facă o vizită.

Găsiți dealerul local