TRUCKS

Generațiile se întâlnesc la fabrica de motoare Volvo din Skövde

Nici măcar nu era născută când a fost lansat primul Volvo FH în 1993. A lucrat la linia de asamblare ani întregi în același moment în timp. Vi-i prezentăm pe Nesma și Daniel, noii colegi de la fabrica de motoare Volvo din Skövde, unde prinde viață importantul motor FH.
Generațiile se întâlnesc la fabrica de motoare Volvo din Skövde
Nesma Odiso s-a născut în 1993, când a fost lansat primul autocamion FH. Acum lucrează la uzina de motoare din Skövde.

Când intri în departamentul de producție a lanțului cinematic din Skövde ai imediat sentimentul că ai ajuns acasă. Nu în sensul că oamenii chiar locuiesc acolo, ci că atmosfera prietenoasă și faptul că angajații par să se cunoască bine între ei marchează un început cald și ospitalier al vizitei. 

Nesma Odiso ne zâmbește generos în timp ce își strânge în coadă părul lung. Lucrează aici de un an și câteva luni.

„Îmi place foarte mult ceea ce fac. Lucrez de obicei în tura de noapte, iar activitatea mea constă în asamblarea părților motorului. La început, eram puțin emoționată, dar după un an am învățat multe. Simt că fiecare zi constituie o nouă provocare”, ne spune ea.

Locuiește împreună cu soțul și cu fiul său în Skövde și se află în Suedia de opt ani. Anul comemorativ 1993, când primul autocamion FH a fost lansat pe piață, este de fapt anul nașterii ei, deci nu are nicio amintire despre primul model FH.

„Oh, nu! Eram încă în burta mamei în momentul lansării. Nici măcar nu știam nimic despre autocamioanele FH până nu am ajuns în Suedia. Înțeleg că atât autocamionul, cât și motorul, desigur, au reprezentat un mare succes. Ceea ce îmi conferă un sentiment foarte plăcut, și anume faptul că asamblez o componentă care este o parte semnificativă și importantă a acestui autocamion.”

Autocamionul de la lansare și primul motor important D12 reprezintă aspectele la care Daniel Lundgren, în calitate de coleg, se gândește, practic, în fiecare zi. În 1993, lucra ca operator la linia de asamblare și își amintește foarte bine de primele motoare pe care le-a asamblat.

„Mă simțeam onorat să știu că cineva era pe punctul de a conduce un autocamion care funcționa cu «motorul» meu”, ne spune el zâmbind. 

Astăzi, rolul său este dublu: Manager de primă linie al auditului de produse și al testării CoP, prin care motorul este testat în diferite moduri, dar și coordonator al controlului calității, concentrându-se pe asigurarea calității producției. Daniel lucrează în cadrul companiei de când avea 17 ani.

„Când am început eu să lucrez aici, aproape totul era manual. Nesma lucrează acum cu roboți, dar nu i-am avut în procesul de asamblare de la început. Însă bucuria pe care o împărtășesc acum cu colegii este neștirbită. De asemenea, Volvo este o companie în care te poți dezvolta și asta este ceea ce apreciez cu adevărat. De fapt, acesta este și un sfat pe care aș vrea să-l dau Nesmei. Dezvoltă-te și educă-te, există o mulțime de oportunități pentru a o face”, spune Daniel.

Nesma dă din cap aprobator. Rolul ei constă, parțial, în a opera roboții, dar acest lucru este și foarte solicitant pentru un operator.

„La început a fost dificil. Nu pot decât să îmi imaginez cum era când totul funcționa manual”, spune ea. 

Și, în ceea ce privește sfaturile de a asimila ocaziile în care poate să se dezvolte, ea are deja planuri pentru viitor.

„Voi continua să studiez aici în Skövde și să aprofundez domeniul de administrare a afacerilor. Aș vrea să rămân la Volvo, dar, după absolvire, mi-ar plăcea să lucrez în departamentul financiar.”

Continuăm vizita în cadrul departamentului și atât Daniel, cât și Nesma îi salută cu bucurie pe oamenii întâlniți pe parcurs. Skövde este un oraș suedez destul de mic, iar uzina Volvo joacă un rol important în configurarea identității sale.

„Oamenii lucrează aici de generații întregi. Fiul meu, născut și el în 1993, lucrează acum tot aici”, spune Daniel, iar Nesma completează:

„Încă unul născut odată cu autocamionul FH. Excelent.” 

Date despre Nesma Odiso
Vârstă: 24 (25 în noiembrie)
Trăiește în: Skövde
Familie: Soțul și un copil
Cu ce mă ocupam la Volvo în 1993: Nu mă născusem încă
Rolul meu la Volvo în prezent: Operator
Cel mai bun aspect al faptului de a lucra la uzina din Skövde: Că mă simt ca acasă și că am o șansa de a mă dezvolta
Preocupări pentru timpul liber: Diferite activități de exterior și timpul petrecut cu familia

 

Date despre Daniel Lundgren
Vârstă:
48
Trăiește în: Skövde
Familie: Trei copii ajunși la maturitate, nepoți și câinele Sixten
Cu ce mă ocupam la Volvo în 1993: Lucram ca operator și am făcut parte din procesul de construire a noului departament pentru linia de asamblare a motorului D12
Rolul meu la Volvo în prezent: Manager de primă linie pentru auditul de produse și pentru
testarea CoP (50 %) and coordonator al controlului calității (50 %)
Cel mai bun aspect al faptului de a lucra la fabrica din Skövde: Toți oamenii aceștia extraordinari din jur!
Preocupări pentru timpul liber: Lucrez în jurul casei, merg cu motocicleta, petrec timp cu familia și cu câinele

 

Date despre fabrica din Skövde 

  • Fabrica din Skövde face parte din Volvo Group Trucks Operations și datează de mai bine de o sută de ani. În prezent, fabrica constituie o unitate de producție de talie mondială care furnizează grupului Volvo motoare și componente diesel. 
  • Număr de angajați: aproximativ 3.000. 
  • Suprafața totală a fabricii din Skövde este de 265.000 m², ceea ce poate fi echivalat cu aproximativ 50 de terenuri de fotbal.
  • Procesele principale din cadrul fabricii din Skövde sunt topitoria, prelucrarea și asamblarea. Fabrica exportă motoare și componente de motoare către unitățile de producție Volvo Group de pe toate continentele lumii.