TRUCKS

Volvo Trucks lansează în Europa o nouă platformă pentru cumpărarea online de camioane rulate

Cumpărătorii de camioane din Europa pot achiziționa, acum, camioane Volvo rulate folosind un singur website, www.VolvoSelected.com, administrat de către Volvo Trucks. Vehiculele pot fi livrate oriunde în lume. Alături de camioane, sunt disponibile servicii de garanție pentru lanțul cinematic, contracte de service, precum și soluții flexibile de finanțare.
Volvo Trucks lansează în Europa o nouă platformă pentru cumpărarea online de camioane rulate
Volvo Trucks dorește să facă mai ușoară și mai rapidă pentru clienți selectarea camionului potrivit

În fiecare an, Volvo Trucks comercializează între 15.000-20.000 de camioane rulate la nivel global. Prin intermediul website-ului VolvoSelected.com, Volvo Trucks dorește să facă mai ușoară și mai rapidă pentru clienți selectarea camionului potrivit – care a trecut toate inspecțiile și evaluările necesare. Inițial disponibilă în Europa în 20 de limbi, platforma Volvo Selected dispune de  filtre de căutare pentru a corespunde necesităților cumpărătorului, cum ar fi tipul de vehicul și configurația axelor, pentru a-l ajuta să găsească vehiculul potrivit creșterii  afacerii sale.

„Procesul achiziționării unui camion se mută din ce în ce mai mult in online și devine o afacere transfrontalieră sau, chiar, fără frontiere. Cu Volvo Selected, clienții pot economisi timp, dar în același timp pot conta pe avantajul faptului ca-și procură vehiculul de la furnizorul care cunoaște cel mai bine produsul,” spune Micke Rydbeck, Director Camioane Rulate la Volvo Trucks.

Camioanele pot fi disponibile pentru livrare la cel mai apropiat dealer Volvo Trucks sau pot fi livrate direct la sediul clienților, în funcție de reglementările de export locale și regionale.

„Cumpărătorii de camioane pot alege, de asemenea, dintr-o varietate de contracte de service, personalizate pentru a se potrivi nevoilor afacerii lor. Prin utilizarea Volvo Selected Pro, cumpărătorii pot beneficia de acoperire internațională de 12 luni pentru lanțul cinematic, de documentație de service și de garanția verificării vârstei și kilometrajului,” explică Micke Rydbeck.

Sunt disponibile de asemenea, soluții de finanțare pentru camioane. Un calculator integrat, de la Volvo Financial Services, VFS, permite clienților platformei Volvo Selected să-și calculeze ratele lunare estimative pe baza ratelor de dobândă de pe piețele lor.

Link to www.volvoselected.com

Link to high resolution images.

For further information, please contact:

Jan Strandhede
Media Relations Director, Volvo Trucks
Tel: +46 31 3233715
Email: jan.strandhede@volvo.com

Volvo Trucks supplies complete transport solutions for discerning professional customers with its full range of medium- and heavy-duty trucks. Customer support is provided via a global network of dealers with 2,300 service points in about 130 countries. Volvo trucks are assembled in 12 countries across the globe. In 2022 approximately 145,000 Volvo trucks were delivered worldwide. Volvo Trucks is part of the Volvo Group, one of the world’s leading manufacturers of trucks, buses, construction equipment and marine and industrial engines. The group also provides complete solutions for financing and service. Volvo Trucks’ work is based on the core values of quality, safety and environmental care.