„Aceasta este o etapă majoră în angajamentul nostru pentru transportul independent de combustibili fosili și sunt foarte mândru de parteneriatul pe care îl avem cu DFDS. Împreună arătăm lumii că transportul cu camioane grele electrificat este deja o soluție viabilă. Cred că acest lucru va încuraja mult mai mulți clienți să facă, cu încredere, primul pas în propria lor călătorie către electrificare ”, comentează Roger Alm, președintele Volvo Trucks.
Primele livrări Volvo FM Electric către DFDS vor începe spre finalul anului 2022 și vor continua pe tot parcursul anului 2023. Camioanele vor fi folosite atât pentru transportul pe distanțe scurte, cât și lungi în sistemul logistic DFDS din Europa.
„Noi, la DFDS, suntem hotărâți să ne jucăm rolul nostru în reducerea emisiilor de CO2 și să creăm un lanț de aprovizionare sustenabil. Știm cât de importantă este electrificarea în călătoria de a ne atinge obiectivele de CO2 și sper că putem inspira și pe alții, pe măsură ce avansăm în această tranziție vitală ", explică Niklas Andersson, vicepreședinte executiv și șef al diviziei logistice la DFDS.
Volvo FM Electric poate transporta o greutate de 44 de tone (GCW) și are o autonomie de până la 300 km. Cu o sesiune de încărcare în timpul prânzului, distanța poate fi extinsă. Vehiculele pot fi încărcate atât prin încărcare peste noapte la depozit (fiecare camion este echipat cu un încărcător de curent alternativ), cât și prin încărcare de mare putere, pe traseu (încărcare DC). DFDS a ales o soluție de finanțare oferită de Volvo Financial Services.
Un progres major în Europa pentru camioane electrice
Tendința de electrificare pe piața camioanelor grele se accelerează. În Europa, câteva sute de camioane de peste 16 tone au fost înregistrate până acum în acest an. Dintre acestea, aproximativ 40% sunt camioane electrice Volvo.
„Scopul nostru clar este de a conduce procesul de transformare către camioane electrice iar poziția noastră de lider pe piață arată că suntem cu siguranță pe drumul cel bun. Obiectivul nostru pentru 2030 este ca jumătate din livrările noastre globale de camioane să fie electrice. Ne face plăcere să vedem că interesul crescând în rândul clienților noștri începe să se vadă în comenzi ferme, nu în ultimul rând, prin această comandă impresionantă de la DFDS ”, spune Roger Alm, președintele Volvo Trucks.
Volvo Trucks a început producția în serie de camioane electrice în 2019, fiind una dintre primele companii care a făcut acest lucru. Gama de produse include acum șase modele de camioane electrice - Volvo FH, Volvo FM, Volvo FMX, Volvo FE, Volvo FL și Volvo VNR, vândute în America de Nord.
Despre DFDS
DFDS oferă servicii de feribot și transport în și în jurul Europei, generând venituri anuale de 19 miliarde DKK. Compania DFDS cu sediul central în Copenhaga are 10.000 de angajați în peste 20 de țări și este listată la Nasdaq din Copenhaga.
LINK la imagini de rezoluție mare