Camionul electric de mare tonaj produs de Volvo Trucks, modelul Volvo FH Electric, a fost desemnat International Truck of the Year 2024. Explicându-și decizia, juriul a lăudat performanțele camionului, accelerația fluentă, silențiozitatea și lipsa vibrațiilor din cabină.
„Cu introducerea modelului FH Electric, Volvo Trucks a livrat o gamă de vehicule electrice cu baterii de ultimă generație, potrivită pentru o varietate largă de operațiuni de transport. Aceasta reprezintă o dovadă că tranziția energetică devine mai puternică, chiar și în mediul de afaceri dificil din ziua de astăzi, a declarat Gianenrico Griffini, președintele International Truck of the Year.
Roger Alm, președintele Volvo Trucks, a primit prestigiosul trofeu seara trecută, în timpul ceremoniei de premiere desfășurate la expoziția Solutrans Transport din Lyon, Franța.
„Sunt foarte mândru de faptul că modelul Volvo FH Electric a câștigat acest treofeu atât de respectat. Pentru prima dată în istorie, industria transporturilor a ales un vehicul electric în calitate de Camionul Anului. Volvo FH Electric reprezintă o nouă eră în transporturile rutiere, iar câștigarea acestui trofeu arată în mod clar că trecerea la un transport cu zero emisii se întâmplă aici și acum,” a comentat Roger Alm.
„Doresc sincer să le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la acest succes. Acesta se bazează pe o extraordinară muncă de echipă, fantasticii noștri colegi din Grupul Volvo dând dovadă de multă pasiune și dedicare și de cooperare strânsă cu clienții, partenerii și furnizorii noștri.”
A patra victorie
Aceasta este a patra oară când iconicul model Volvo FH a fost ales Camionul Anului. Volvo FH este unul dintre cele mai de succes modele din istorie, cu aproape 1,4 milioane de unități vândute la nivel global.
Volvo FH Electric poate opera o masă totală de 44 de tone. Producția modelului Volvo FH Electric a început în 2022, la fabrica Volvo de la Goteborg, Suedia, iar producția la fabrica din Ghent, Belgia, a început în 2023.
Un program complet de camioane electrice
Volvo Trucks a fot primul producător global care a început producția de serie de camioane electrice, deja în 2019, iar astăzi dispune de o gamă largă de vehicule electrice, cu un total de șase camioane electrice proiectate pentru o largă varietate de misiuni de transport. Volvo Trucks este liderul pieței de camioane electrice grele din Europa, cu o cotă de piață de 49%.
International Truck of the Year
Organizația International Truck of the Year a fost fondată în 1977 și este compusă din 24 de jurnaliști din domeniul vehiculelor comerciale de la importante reviste de transporturi din întreaga Europă. Trofeul anual este acordat camionului introdus pe piață în ultimele 12 luni care a adus cea mai importantă contribuție la eficiența transporturilor rutiere. Sunt evaluate mai multe criterii-cheie, care inclus inovația tehnologică, siguranța, confortul, manevrabilitatea, eficiența energetică, amprenta de mediu și Costul Total de Proprietate (TCO).
https://www.truck-of-the-year.com/
Notă:
· „Europa” înseamnă Uniunea Europeană, plus Norvegia și Elveția. Cota de piață a Volvo menționată pentru camioanele grele electrice (≥16 tone) în Europa include date provenite de la S&P Global.
23 noiembrie 2023
LINK la imagni de rezoluție înaltă
Irina Marcov
Marcom & PR Manager
Tel.: +40-21-202 96 30
E-mail: irina.marcov@volvo.com
Volvo Trucks furnizează soluții complete de transport pentru clienții profesioniști exigenți, oferind o gamă completă de camioane de tonaj mediu și greu. Asistența pentru clienți este realizată printr-o rețea globală de dealeri cu 2.200 de puncte de service în 130 de țări. Camioanele Volvo sunt asamblate în 12 țări din întreaga lume. În 2023, au fost livrate la nivel global aproximativ 145.000 de camioane Volvo. Volvo Trucks este parte a Grupului Volvo, unul dintre cei mai importanți producători mondiali de camioane, autobuze, echipamente de construcții și motoare maritime și industriale. Grupul oferă, de asemenea, soluții complete de finanțare și service. Activitatea Volvo Trucks se bazează pe cele 3 valori fundamentale: calitate, siguranță și grijă față de mediul înconjurător.