TRUCKS

Volvo Trucks la IAA 2024: noi camioane și tehnologii care sprijină călătoria către zero emisii și zero accidente

Expunerea Volvo Trucks la expoziția IAA 2024 va fi încărcată cu dovezi ale determinării companiei de a decarboniza transporturile și de a preveni accidentele. Volvo va expune camioane cu lanțuri cinematice electrice pe baterii, cu celule de combustibil și cu motoare cu combustie alimentate cu combustibili alternativi – o strategie care permite un transport sustenabil, astăzi și în viitor.
Volvo Trucks la IAA 2024: noi camioane și tehnologii care sprijină călătoria către zero emisii și zero accidente
Volvo Trucks își va prezenta noua gamă globală de produse la IAA 2024, inclusiv noul Volvo FH Aero.

Participarea Volvo Trucks la IAA 2024 va fi o demonstrație a unei game globale de produse care n-a fost niciodată mai puternică. Va fi expusă noua gamă, recent lansată pentru Europa, Asia și Africa, Volvo FH Aero, care include și variante electrice și pe biocombustibili. Piața SUA a cunoscut introducerea noului model Volvo VNL pe o platformă complet nouă, care include tehnologii autonome revoluționare. IAA va fi prima oportunitate de a testa Volvo VNL în Europa. Ambele modele de camioane au fost dezvoltate cu concentrare asupra eficienței consumului de combustibil și a siguranței.

 

„Sunt nerăbdător să văd reacțiile clienților și ale mass media în privința noilor noastre game de camioane și a tehnologiilor viitorului”, spune Roger Alm, Președintele Volvo Trucks. „Selecția noastră de vehicule pentru IAA va arăta forța globală a Grupului Volvo și va demonstra angajamentul nostru pentru a atinge zero emisii și zero accidente – ambele sunt la fel de importante pentru succesul clienților noștri.”

 

Și noul Volvo FM Low Entry va fi la IAA – acesta este primul camion Volvo dezvoltat numai cu lanț cinematic electric pe baterii și cu o vizibilitate extraordinară pentru șofer, oferind o siguranță îmbunătățită în mediul urban aglomerat. Modelul iconic Volvo FH16 Aero va fi expus cu motorul complet nou cu eficiență înaltă D17, de 17 litri, care adaugă putere în timp ce reduce consumul de combustibil și emisiile. Acest camion a fost proiectat pentru cele mai dificile sarcini și pentru o productivitate optimizată și este certificat penyru HVO (Ulei Vegetal Hidrogenat) și pentru biodiesel B100.

 

Volvo Trucks își va prezenta și tehnologia viitoare e-axle, personalizată pentru următoarea generație de camioane electrice pe baterii și pe celule de combustibil, care permite o autonomie electrică mai mare, precum și o manevrabilitate optimizată.

 

În timp ce Volvo beneficiază de cinci ani de experiență privind camioanele electrice în utilizare la clienți din 47 de țări din întreaga lume, hidrogenul reprezintă următorul pas, atunci când este vorba despre lanțurile cinematice ale viitorului. Tehnologiile cu hidrogen pentru aplicațiile cu celule de combustibil și cele cu hidrogen în motoarele cu combustie sunt dezvoltate în paralel, pentru a asigura viitorul gamei de camioane Volvo pentru toate piețele și pentru toate aplicațiile de transport sustenabil din lume. Ambele tehnologii pe bază de hidrogen sunt așteptate să ajungă la clienți către sfârșitul acestui deceniu.

 

Mai multe camioane Volvo de la IAA vor fi echipate cu noul Sistem de Monitorizare cu Camere (CMS), care aduce beneficii atât în ceea ce privește economia de combustibil, datorită aerodinamicității îmbunătățite, cât și în privința îmbunătățirii siguranței, printr-o mai bună vizibilitate.

 

Selecția de camiane Volvo de la IAA:

 

·        Volvo FH Aero Electric 4x2 cu Sistem de Monitorizare cu Camere (CMS)

·        Volvo FH16 Aero 4x2 cu combustibil HVO, cabină XXL și CMS

·        Volvo FMX Electric 6x4 cu benă basculabilă pe trei părți

·        Volvo FM Low Entry 6x2 cu skip loader

·        Volvo FM pe gaz, 4x2 cu CMS

·        Volvo FE Electric 4x2 cu skip loader

·        Volvo VNL 860, echipat complet

·        Volvo’s Fuel Cell, camion de test

În plus față de o gamă largă de modele de camioane, Volvo va prezenta noile tehnologii și servicii care sunt „pe țeavă” pentru noua generație de camioane, inclusiv servicii de încărcare pentru camioanele electrice pe baterii.

 

Vizitatorii IAA vor găsi Volvo Trucks în Hala 21, standul B01, precum și o flotă de camioane pentru drive-test, pe pista de teste IAA. Programarea conferinței de presă a Volvo Trucks va fi anunțată ulterior. 

 

LINK la imagini de rezolutie înaltă. 

For further information, please contact:

Stefan Elfström
Media Relations Director, Volvo Trucks
Email: stefan.elfstrom@volvo.com
+46 708 25 30 72
 

Volvo Trucks supplies complete transport solutions for discerning professional customers with its full range of medium- and heavy-duty trucks. Customer support is provided via a global network of dealers with 2,200 service points in about 130 countries. Volvo trucks are assembled in 12 countries across the globe. In 2023 approximately 145,000 Volvo trucks were delivered worldwide. Volvo Trucks is part of the Volvo Group, one of the world’s leading manufacturers of trucks, buses, construction equipment and marine and industrial engines. The group also provides complete solutions for financing and service. Volvo Trucks’ work is based on the core values of quality, safety and environmental care.