TRUCKS

Berk Keskin
2023-11-30
Tehnologie și inovație Eficiența utilizării combustibilului
Author
Berk Keskin
Head of Exterior Design

De ce designul camionului înseamnă mai mult decât doar un aspect plăcut

Pentru un camion, un design bun nu înseamnă doar îmbinarea esteticii și a funcționalității, ci și maximizarea eficienței energetice a vehiculului, precum și reducerea la minimum a emisiilor de CO2. Pentru proprietarii de camioane, ceea ce ar putea părea un detaliu de design elegant, ar putea, de fapt, să contribuie și la economisirea combustibilului.
 

Pentru mulți proprietari de camioane, în comparație cu problemele zilnice pe care le presupune gestionarea unei companii din domeniul transporturilor, designul exterior nu reprezintă întotdeauna prioritatea numărul 1. Totuși, acest lucru nu afectează doar aspectul estetic al camionului, ci are un impact direct și asupra consumului de combustibil și a eficienței energetice, în special prin impactul asupra aerodinamicii.
 

De fapt, rezistența aerodinamică poate reprezenta o parte substanțială din consumul de combustibil al unui camion în cazul unei operațiuni tipice de transport de cursă-lungă. În cazul unui camion electric cu baterie, pierderile de energie pot fi chiar mai mari în termeni relativi. Din acest motiv, unul dintre primii pași pe care îi face un proiectant de camioane atunci când dezvoltă un nou vehicul este să ia în considerare aerodinamica.
 

„Ca designeri, în mod evident, dorim să le livrăm clienților noștri camioane cu un aspect plăcut, dar trebuie să le îndeplinim și alte cerințe, cum ar fi consumul de combustibil și eficiența energetică”, spune Berk Keskin, responsabil pentru designul exterior, Volvo Trucks.
 

„Informațiile primite de la experții noștri în aerodinamică ne ajută să ne modelăm limbajul legat de design și ne ghidează spre modele de caroserie mai închise, precum și spre suprafețe line și netede. Uneori, acest aspect ne poate limita, dar rolul nostru este să remediem aceste probleme, creând în același timp un camion care să fie atrăgător din punct de vedere vizual.”
 

Cum a modelat aerodinamica designul camioanelor moderne

În ultimele decenii, odată cu creșterea importanței aerodinamicii, designul camioanelor a adoptat colțuri din ce în ce mai rotunjite, suprafețe mai netede și mai puține goluri în partea frontală a cabinei. De asemenea, a devenit din ce în ce mai importantă utilizarea carenajelor laterale și pe plafon, a panourilor laterale, a spoilerelor și a deflectoarelor de aer.  

Pentru a maximiza aerodinamica unui vehicul, spoilerele, deflectoarele de aer, panourile laterale, carenajele laterale și de pe plafon au devenit din ce în ce mai importante pentru modelele de camioane moderne.

„Obiectivul general este de a ajuta aerul blocat în fața cabinei să fie transmis și să circule spre părțile laterale ale camionului. În calitate de designeri, ne străduim să eliminăm sau să reducem orice element exterior care perturbă acest flux de aer, cum ar fi golurile, inserțiile sau elementele proeminente, cum ar fi oglinzile laterale.”
 

La prima vedere, designul de bază al unui camion cu cabina peste motor a rămas aparent neschimbat de zeci de ani. Cu toate acestea, se fac în permanență numeroase modificări și upgrade-uri, determinate, în primul rând, de nevoia de a îmbunătăți și mai mult aerodinamica. Iar noile tehnologii și modificările legislative pot oferi în continuare noi oportunități.
 

„Sistemele de camere video care înlocuiesc oglinzile laterale reprezintă o inovație majoră în ceea ce privește aerodinamica”, spune Berk. „Îndepărtarea oglinzilor laterale ale vehiculului reduce semnificativ efectul rezistenței la înaintare.”
 

Alte inovații recente includ extensiile perdelei de aer și sistemele de difuzie aflate în partea din spate a remorcii, care contribuie la modelarea fluxului de aer care este evacuat prin spatele vehiculului. În ceea ce privește accesoriile externe, cum ar fi barele de protecție, claxoanele pneumatice sau farurile suplimentare, acestea vor avea un impact negativ asupra aerodinamicii, iar proprietarii de camioane trebuie, de obicei, să accepte un compromis făcând o alegere între beneficiile deținerii accesoriului respectiv și eficiența consumului de combustibil. Cu toate acestea, uneori, se pot găsi soluții care să îndeplinească ambele cerințe.
 

„De exemplu, dacă doriți claxoane mai puternice, acest lucru ar putea fi posibil prin intermediul unor difuzoare mai bune, mai degrabă decât prin intermediul unor claxoane pneumatice montate în exterior. Sau, dacă aveți nevoie de iluminare suplimentară, ar fi posibil să integrați farurile suplimentare în forma vehiculului.” 

În calitate de designeri, în mod evident, dorim să le livrăm clienților noștri camioane cu un aspect plăcut, dar trebuie să le îndeplinim și alte cerințe, cum ar fi consumul de combustibil și eficiența energetică.

Care sunt următoarele limite privind aerodinamica autocamioanelor?

Îmbunătățirea aerodinamicii este un proces continuu, noile tehnologii oferind noi oportunități. De exemplu, o posibilă îmbunătățire poate fi adusă la capacele pentru roți, care ar elimina golurile din jurul roții, însă, în acest stadiu, nevoia de răcire împiedică realizarea acestui concept.
 

„Dintr-o perspectivă pur aerodinamică, designul ideal al unui camion ar fi în formă de lacrimă – complet rotund în față, cu un spate lung și ascuțit”, spune Berk. „Legislația actuală face acest lucru imposibil, dar nevoia de a reduce emisiile de CO2 determină guvernele și autoritățile să aducă modificări de reglementare. De asemenea, acest aspect ne oferă o mai mare libertate de a proiecta camioane și mai eficiente din punct de vedere energetic și de a le oferi clienților noștri mai multe economii de combustibil.”  
 

Pentru a afla mai multe despre aerodinamică și efectele acesteia asupra afacerii dvs., citiți următorul articol. Astfel, veți:
 

●       înțelege mai bine ce înseamnă fluxul de aer al camionului, precum și modul în care acesta afectează consumul de combustibil;

●       primi sfaturi privind optimizarea aerodinamicii unui camion;

●       afla motivul pentru care aerodinamica este la fel de importantă atât pentru camioanele electrice cu baterie, cât și pentru camioanele cu motoare diesel.