TRUCKS

Principalele șase provocări pentru transportul cu camioane și cum pot fi depășite

Anders Petersson
2024-04-21
Eficiența utilizării combustibilului Lumea șoferilor
Author
Anders Petersson
director, Analiza industriei transporturilor

Eficiența și profitabilitatea unei companii de transport nu se obțin deloc ușor, adesea fiind nevoie să fie depășite mai multe obstacole simultan. Iată principalele șase provocări cu care se confruntă transportatorii și operatorii de transport în prezent. 

1. Adaptarea la o economie imprevizibilă

Transportul a fost întotdeauna o afacere ciclică și dependentă, în mare măsură, de economie. În ultimii ani, multe companii au fost nevoite să se adapteze la o pandemie globală fără precedent, o criză a lanțului de aprovizionare, o criză economică, o presiune inflaționistă severă și o creștere rapidă a dobânzilor. Asigurarea profitabilității în ciuda tuturor acestor obstacole este o provocare constantă – mai ales atunci când nu se știe ce rezervă viitorul.
 

„În timpul unei recesiuni, nu puteți face mare lucru în privința factorilor importanți care afectează economia”, spune Michael Browne, profesor la Universitatea din Göteborg, care studiază transportul de mărfuri și logistica de peste 30 de ani. „Așadar, trebuie să vă concentrați asupra factorilor pe care îi puteți controla. Aceasta este o bună ocazie de a obține mai multe informații despre performanțele companiei dvs. privind consumul de combustibil, timpii de condus și planificarea traselor, pentru a afla ce trebuie îmbunătățit.”
 

La fel de important este să maximizați eficiența operațională în perioadele de creștere economică, astfel încât compania să fie mai agilă și mai rezilientă la următoarea recesiune.

Combustibilul reprezintă o parte semnificativă a cheltuielilor operaționale ale unui parc auto, așa că fluctuația prețurilor are un impact uriaș asupra veniturilor unei companii.

2. Minimizarea cheltuielilor pentru combustibil

Combustibilul poate reprezenta peste 40% din totalul cheltuielilor operaționale ale unui parc auto. Prin urmare, chiar și o creștere mică a prețului poate afecta considerabil veniturile unei companii.
 

Ca și restul economiei, prețurile sunt imprevizibile și depind adesea de evenimente geo-politice pe care proprietarii de parcuri auto nu le pot controla. Totuși, puteți lua anumite măsuri pentru a menține consumul de combustibil la minimum.
 

„Economia de combustibil poate părea o necesitate evidentă, dar iată că, surprinzător, mulți operatori de transport nu pot furniza date despre consumul lor de combustibil, deoarece nu îl măsoară”, spune Michael.
 

„Fără măsurare, cum pot fi găsite căi de reducere a costurilor?” De exemplu, un șofer bine instruit va folosi mai puțin combustibil și își va planifica traseele mai bine. Dar, pentru a ști unde și cum trebuie aplicată instruirea, aveți nevoie de date.”
 

Citiți mai multe despre cum puteți încuraja conducerea camioanelor eficientă în privința consumului de combustibil și cum poate contribui tehnologia la instruirea șoferilor

3. O lipsă acută de șoferi

Deficitul de șoferi la nivel global continuă să se accentueze și, conform celor mai recente previziuni, se va dubla în următorii cinci ani. Din această cauză, companiilor de transport le va fi tot mai greu să își desfășoare activitatea, ca să nu mai vorbim de extindere sau dezvoltare.
 

Această provocare nu poate fi depășită doar prin creșterea salariilor, deoarece un factor important este și echilibrul dintre viața profesională și cea privată. În acest caz, echilibrul dintre viața profesională și cea privată nu înseamnă neapărat reducerea programului de lucru, ci și a perioadelor lungi în care șoferii sunt plecați de acasă.
 

„Media de vârstă a șoferilor este mare, ceea ce înseamnă că acest domeniu nu îi atrage pe tineri”, spune Michael. „programul lung de lucru, stresul la care sunt supuși în timpul lucrului sau faptul că există cariere alternative mai atrăgătoare pentru ei: iată doar câteva dintre motive.”
 

Schimbarea condițiilor de muncă poate contribui la schimbarea acestei percepții asupra profesiei. Totuși, în opinia lui Michael, o parte a problemei o reprezintă lipsa colaborării cercetătorilor și factorilor de decizie cu șoferii. „S-au realizat surprinzător de puține cercetări academice în privința șoferilor. Se scriu lucrări despre orice altceva, de la aerodinamică la vehiculele autonome, dar există mari lacune în cunoașterea șoferilor și a rolului pe care îl au aceștia.”
 

Aflați mai multe despre cum puteți atrage și reține șoferii.

Mulți proprietari de camioane amână trecerea la cele electrice până când se mai dezvoltă infrastructura de încărcare, dar cei care nu mai așteaptă pot fi primii care profită de avantaje.

4. Adaptarea la tranziția către camioanele electrice

Legislația tot mai strictă privind emisiile, precum și cererea în creștere a pieței pentru mijloace de transport mai ecologice înseamnă o presiune tot mai mare asupra companiilor de transport pentru a renunța la motorină.
 

Deja autoritățile din mai multe orașe mari, inclusiv Paris, Atena, Madrid și Stockholm, intenționează să interzică circulația vehiculelor diesel în centrul orașelor respective începând din 2025. Totuși, nu se știe la fel de sigur ce surse de combustibil vor fi folosite ca alternativă. În consecință, multe companii preferă să mai aștepte. Dar cu riscul de a rămâne în urmă.
 

„Există un interes tot mai mare față de combustibilii alternativi, dar și multă incertitudine privind momentul adoptării acestei soluții”, spune Michael. „Deocamdată, pasul a fost făcut doar de câteva companii. Pe măsură ce piața continuă să se dezvolte, vom ajunge la momentul în care, dintr-o dată, companiile își vor vedea toți concurenții făcând schimbarea, așa că vor proceda la fel.”
 

Aflați mai multe despre diferitele căi spre un viitor fără combustibili fosili pentru camioane sau despre gama de combustibili alternativi.

Prin asigurarea parcării sigure și securizate pe timp de noapte, nu numai că vor fi protejate mărfurile, ci șoferii se vor simți mai apreciați și sprijiniți.

5. Găsirea unor locuri de parcare sigure

Șoferilor le este tot mai greu să găsească locuri de parcare sigure și securizate pentru opririle peste noapte, fiind obligați să parcheze în locuri nesigure.
 

Este o problemă resimțită în întreaga UE, iar situația este deosebit de gravă în SUA, unde Departamentul de Transport al Statelor Unite (USDOT) raportează că există doar un loc de parcare la fiecare 11 camioane. UE a introdus deja reglementări pentru a nu se ajunge la o situație similară pe drumurile europene, dar accesul la parcări sigure rămâne o provocare.
 

„În regiuni precum Kent, din Regatul Unit, pe unde trec numeroase camioane pentru a traversa canalul, șoferii parchează în tot felul de locuri ciudate, cum ar fi drumurile înguste, pentru că, efectiv, nu există suficiente parcări sigure”, spune Michael. 

„Este ciudat că le dăm șoferilor responsabilitatea pentru vehicule atât de mari și de scumpe, încărcate cu mărfuri valoroase, dar nu luăm protejarea lor mai în serios”.

„Unii șoferi se plâng și de faptul că nu au acces nici măcar la facilități de bază, cum ar fi toaletele, atunci când fac livrări. Mi se pare ciudat că le dăm șoferilor responsabilitatea pentru vehicule atât de mari și de scumpe, încărcate cu mărfuri valoroase, dar nu luăm protejarea lor mai în serios.”
 

O parte a problemei este faptul că nu se știe cine ar trebui să fie responsabil de furnizarea acestor facilități. Și, cu toate că nu le putem pretinde companiilor de transport să rezolve singure problema, acestea își pot sprijini șoferii, de exemplu, compensându-i pentru costul utilizării parcărilor sigure.
 

Astfel, nu numai că vor asigura o mai bună protecție a mărfurilor, dar își vor face șoferii să se simtă mai apreciați, astfel încât rata de reținere a acestora va crește.

6. Adaptarea la viitoarea planificare urbană

În prezent, marile tendințe pentru planificarea urbană se axează pe crearea de orașe mai locuibile, prin concepte ca Orașe în 15 minute, Străzi sănătoase și Străzi complete. Totuși, astfel de concepte ignoră adesea rolul transportului de mărfuri și logistic, cu toate că reprezintă o parte semnificativă a traficului din orice oraș.
 

„Înseamnă că, uneori, planificatorii urbani nu iau în considerare transportul de mărfuri și nu îi alocă spațiu”, spune Michael. „Noile dezvoltări trebuie să ia în considerare întotdeauna transportul de mărfuri – de exemplu, prin suficiente rampe de încărcare la clădirile mari, care primesc numeroase livrări”.
 

Totuși, Michael crede că situația se îmbunătățește și că autoritățile municipale încep să acorde mai multă atenție transportului de mărfuri.
 

„Din perioada pandemiei, toată lumea a aflat ce înseamnă un lanț de aprovizionare și, dintr-o dată, vedem că termenul este folosit zilnic în mass-media, ceea ce era de neconceput cu câțiva ani în urmă Cred că acest lucru reflectă o înțelegere mai largă a importanței fluxurilor de mărfuri și logistică pentru societate, municipalitățile colaborând mai mult cu operatorii de transport pentru a găsi soluții la complicatele probleme ale livrării urbane de mărfuri.”

Articole conexe